Abatele Henri Stéphane, Introducere în esoterismul creştin, Tratatul VI2 Sensul vieţii (fragment)

„Nu vom pierde timpul discutând ideologia « moralistă » care acordă acţiunilor omeneşti o « valoare în sine »; idolatria muncii, a progresului tehnic, a progresului social, etc. tinde să substituie o pseudo-religie în locul adevăratei Religii, iar stupiditatea tuturor acestor forme de « idealism » apare cu o asemenea claritate încât nici n-ar merita să le menţionăm mai mult, dacă o altă formă mai subtilă de idealism n-ar fi încercat un fel de compromis sau de conciliere într Religie şi « umanismul » precedent. Cu alte cuvinte, există în momentul actual două forme de « umanism » care tind să cucerească minţile: un « umanism ateu » care, făcând tabula rasa de orice « supranatural », nu poate acorda valoare evident decât pentru ceea ce este omenesc, şi un « umanism teist » care, considerând că lumea este opera lui Dumnezeu, îi acordă astfel o « valoare în sine » care nu diferă câtuşi de puţin de concepţia pur materialistă a umanismului ateu. Omul este considerat atunci ca fiind în cooperare cu Dumnezeu la opera creatoare căreia, s-o spunem din nou, i se acordă o « valoare » în sine. În ciuda aparenţelor această formă de « idealism materialist » nu este mai puţin iluzorie ca « idealismul materialist » căruia pretinde că îi « dă un sens ». Ambiguitatea « umanismului spiritualist » constă în faptul că este adevărat că lumea este opera lui Dumnezeu, dar este fals să i se acorde vreo « valoare » oarecare; cu alte cuvinte, acest umanism se bazează pe un adevăr parţial, uitând fie un alt « adevăr complementar, fie un « adevăr esenţial » care îi scapă. Dacă este adevărat că lumea este opera lui Dumnezeu, nu e mai puţin adevărat că lumea este « căzută », şi că este « regatul lui Satan »; dacă nu menţinem aceste două adevăruri teologice faţă în faţă, suntem în mod necesar în eroare, şi acest « adevăr complementar » transmis de teologia cea mai curentă nu ar trebui să scape adepţilor « umanismului spiritualist ». În ceea ce priveşte « adevărul esenţial » care este de ordin metafizic, admitem că scapă în mod obişnuit mentalităţii limitate a omului actual [...]."