03 septembre 2016

Anonim, Pelerinul rus. Mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus (note de lectură)

Traducere din limba rusă: Arhimandrit Paulin Lecca. Editura Sofia, Bucureşti, 2002.

Povestirea întâi
“Rugaţi-vă neîncetat!” (1 Tesaloniceni 5, 17)
Mintea poate fi “adâncită în Dumnezeu”, fără să se risipească, “rugându-se neîncetat”.
Învaţă să agoniseşti mai întâi rugăciunea, şi vei împlini uşor faptele bune.
“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!”
Este necesar un duhovnic: “fără cercetarea povăţuitorului nu e bine să te îndeletniceşti cu lucrarea lăuntrică şi nicidecum nu poţi spori.” (p. 15)
Întâlnirea cu duhovnicul care îl învaţă să se roage.
Pericolul “lăcomiei duhovniceşti”.
Trei mii de invocaţii, apoi şase mii de invocaţii, mai apoi doisprezece mii. Apoi nenumărate.
Despre rugăciunea inimii, în Filocalia (volumul VIII al ediţiei româneşti).
“De atunci călătoresc săvârşind neîncetat rugăciunea lui Iisus, lucrul cel mai de preţ şi mai mângâietor din tot ce am pe lume. Uneori merg până la şaptezeci de verste pe zi, dar nu simt că merg, ci simt numai rugăciunea. Când mă pătrunde frigul puternic, spun mai cu stăruinţă rugăciunea şi degrabă mă încălzesc. Dacă mă biruie foamea, chem mai des Numele lui Iisus Hristos şi nu mai am nevoie să mănânc. Când mă îmbolnăvesc sau mă dor picioarele sau spatele, iau aminte la rugăciune şi nu mai simt durerea. Dacă mă supără cineva, e destul să-mi aduc aminte de mângâierea rugăciunii lui Iisus, pentru ca jignirea şi supărarea să treacă şi să fie toate uitate.” (p. 21)
Rugăciunea lui Iisus este întovărăşită de o mare veselie.
Moartea duhovnicului.


Povestirea a doua
Întâlnirea cu ofiţerul care scăpase de patima alcoolului citind Evanghelia.
Rugăciunea începe “să treacă în inimă”, la fiecare bătaie inima rosteşte un cuvânt al rugăciunii.
O uşoară durere în inimă.
O “căldură binefăcătoare” în inimă, care se împrăştie în tot pieptul.
Rugăciunea lui Iisus şi Evanghelia sunt la fel, căci Numele lui Iisus Hristos cuprinde în sine toate adevărurile evanghelice.
“Când am început să mă rog cu inima, tot ce mă înconjura mi se arăta într-un chip fermecător: pomii, pământul, văzduhul, lumina, toate parcă îmi vorbeau, zicând că ele pentru om există, mărturisind dragostea lui Dumnezeu pentru om; am înţeles că toate se roagă, că toate dau slavă lui Dumnezeu. Am înţeles din toate acestea ceea ce Filocalia numeşte “cunoaşterea graiurilor făpturii” şi am văzut mijlocul prin care se poate vorbi cu făpturile lui Dumnezeu.” (p. 33)
Întâlnirea cu ţăranul care păzeşte pădurea şi se hrăneşte doar cu pâine şi apă.
Locul inimii din corp este căutat cu mintea. Bătăile inimii sunt ascultate cu luare aminte. Exerciţiul se face de câteva ori pe zi, până este vizualizată inima.
Rugăciunea inimii se pune în acord cu respiraţia: “trăgând în mine aerul cu privirea minţii în inimă, ziceam “Doamne Iisuse Hristoase”, iar slobozind aerul ziceam “miluieşte-mă”. (p. 41)
“Trăind astfel de mângâieri desfătătoare, am observat că urmările rugăciunii inimii se descoperă în trei chipuri: în duh, în simţuri şi în minte, în duh, de pildă, dulceaţa dragostei lui Dumnezeu, liniştea lăuntrică, răpirea minţii, curăţenia gândurilor, desfătătoarea aducere-aminte de Dumnezeu, în simţuri, o plăcută încălzire a inimii, umplerea tuturor mădularelor de o dulce căldură plină de bucurie în inimă, o uşurinţă şi o bărbăţie, plăcere de viaţă, nesimţirea bolilor şi a necazurilor, în minte, limpezimea gândurilor, înţelegerea Sfintei Scripturi, cunoaşterea graiului făpturilor, dezlegarea de grijile deşarte şi cunoaşterea bucuriei vieţii lăuntrice, încredinţarea de dragostea şi apropierea lui Dumnezeu.” (p. 42-43)
După 5 luni, rugăciunea este vie şi se rosteşte neîncetat în inimă şi în minte, chiar şi în somn.
“Dacă lucram ceva, rugăciunea mergea de la sine în inimă şi lucrul sporea; dacă ascultam sau citeam ceva cu luare-aminte, rugăciunea nu înceta nicidecum şi simţeam în acelaşi timp şi una, şi cealaltă, ca şi cum m-aş fi dedublat sau ca şi cum aş fi avut două suflete într-un singur trup.” (p. 43)
Sfinţenia este “o întoarcere, prin nevoinţă, la starea de nevinovăţie a primului om”.
Povestea lupului care se încurcă în metaniile pelerinului.
Episodul cu femeia care s-a înecat cu un os de peşte în gât.
Negustorul din Irkuţk care îl trimite în pelerinaj la Ierusalim.

Povestea a treia
Pelerinul îşi povesteşte viaţa negustorului din Irkuţk.

Povestea a patra
Exegeză comparată (exterioară vs. interioară) a rugăciunii Tatăl nostru.
Povestea prinţului ajuns cerşetor din căinţă.
Explicaţia coborârii rugăciunii în inimă dată unui orb: “Atunci, închipuieşte-ţi inima. Întoarce-ţi ochii ca şi cum te-ai uita la ea prin piept şi imaginază-ţi-o cât mai vie cu putinţă, iar cu urechile ascultă cu atenţie cum palpită şi cum bate ea, lovitură după lovitură. Atunci când te vei obişnui cu aceste bătăi, începe să-ţi potriveşti cuvintele rugăciunii cu fiecare bătaie de inimă, uitându-te la ea, la prima bătaie să zici sau să gândeşti: “Doamne”, la a doua: “Iisuse”, la a treia: “Hristoase”, la a patra: “miluieşte-mă” şi repetă aceasta de mai multe ori. Pentru tine e uşor, căci ai făcut începutul şi pregătirea pentru rugăciunea inimii. Apoi, îndată ce o să te obişnuieşti cu aceasta, o să poţi intra înăuntrul inimii şi ieşi de acolo, unind rugăciunea lui Iisus cu respiraţia, precum învaţă Părinţii. Adică, atunci când tragi înăuntru aerul, soarbe şi pe “Doamne Iisuse Hristoase”, iar când slobozeşti aerul din tine, şopteşte “miluieşte-mă”. (p. 95-96)
Interdicţia de a primi “închipuiri” în minte.

Povestirea a cincea
Convertirea evreului la creştinism.
Text în text: “Spovedania omului lăuntric sau Calea care duce la smerenie”
Întâlnirea cu rascolnicul (sectant neoprotestant).
Îngrijirea călugărului grec de la Muntele Athos.
Exegeză la cuvintele rugăciunii inimii. Despre accentuarea diferitelor cuvinte din rugăciunea inimii, şi semnificaţia acestului lucru. (p. 146)
Întâlnirea cu soldatul de pe drum.
Rugăciunea inimii în Evanghelie. (p. 159) Sfântul Apostol Matei – începutul şi păşirea în rugăciune, veşmântul, condiţiile. Sfântul Apostol Marcu – exemplele. Sfântul Apostol Luca – pildele. Sfântul Apostol Ioan – practica rugăciunii lăuntrice.

Povestirea a şasea
Text în text: “Taina mântuirii ce se descoperă prin rugăciunea neîncetată”
Este adevărat că depărtarea de oameni şi de lucrurile care risipesc mintea e cea mai însemnată condiţie pentru cel ce vrea să se roage cu luare-aminte şi neîncetat, dar, cu toate acestea, atunci când nu ne putem retrage în singurătate, nu trebuie să căutăm scuze prin care să ne îndreptăţim rugăciunea făcută rar, căci cantitatea, numărul, deasa rostire stau în puterea fiecăruia, atât a celui sănătos, cât şi a celui bolnav şi sunt lăsate la libera lui voie.
Cei care se roagă neîncetat pot fi împărţiţi în trei grupe:
a) începători;
b) înaintaţi;
c) cei care au dobândit rugăciunea.
Rugăciunea îl renaşte pe om.
Pornind de la adagiul Fericitului Augustin: “Iubeşte şi fă ce vrei.” Roagă-te şi fă ce vrei. Roagă-te şi gândeşte ce vrei. Roagă-te şi nu încerca să birui patimile doar prin propriile puteri. Roagă-te şi nu te teme de nimic. Roagă-te oricum, însă mereu.
Dacă vremea vegherii ar fi însoţită de rugăciune, atunci în chip firesc nu ajunge timpul nu numai pentru fapte păcătoase, dar nici pentru gânduri necurate.
“[...] ceea ce este deosebit de interesant e că peste tot, miezul sau sufletul oricărei religii este alcătuit din rugăciunea tainică, ce se vădeşte într-un fel oarecare, prin mişcări şi prin jertfe văzute, mai mult sau mai puţin schimonisite de întunericul unei cunoştinţe strâmbe.” (p. 202-203)

Povestirea a şaptea
Povăţuirea unui duhovnic încercat şi priceput în cele sufleteşti sau sfaturile unui călugăr bătrân, care ne-ar cunoaşte gândurile şi piedicile întâmpinate, constituie principala condiţie pentru cel ce se îndeletniceşte cu rugăciunea inimii. Dacă acesta nu se găseşte, trebuie căutat. Şi dacă tot nu se găseşte, trebuie citit Sfinţii Părinţi, iar aceştia să fie călăuzitorii.
“Sfinţii Părinţi ne încredinţează de asemenea că, dacă întrebi cu credinţă şi cu gând bun, chiar pe un sarazin, atunci şi acesta îţi poate spune un cuvânt de folos. Dar dacă vei cere sfatul unui prooroc, fără credinţă şi fără scop bun, atunci nici acesta nu va găsi un răspuns mulţumitor.” (p. 208)
Deznădejdea şi îndoiala vin din lipsă de concentrare.
Cel care se roagă nu este un egoist, pentru că rugăciunea unuia este binecuvântare pentru toţi.


Aucun commentaire: