07 janvier 2006

Vasile Lovinescu, Mistricean, (note de lectura)

Acest studiu a apărut în volumul Interpretarea ezotericã a unor basme şi balade româneşti, Editura Cartea Românească, colecţia Gnosis, 1993.
“Polarizarea Principiului în Esenţă şi Substanţă este condiţia producerii Manifestării, fără de care lumea nu este nici măcar conceptibilă. Această polarizare imprimă făpturii pecetea Dualităţii care apare, din diferite perspective, sub înfăţişarea antagonismului, a opoziţiei, a complementarismului, reintegrându-se final în Unitate, printr-un proces exact invers aceluia al producerii Manifestãrii. De aceea miturile nu ne vor da niciodată secretul lor, dacă luăm în sens literal competiţiile, vrăjmăşiile, lupta de moarte care însufleţeşte mai toate făpturile din basm şi fabulă. Acest război există în lume şi el se ţese pe războiul cosmic. Procesul nu este altceva decât transformarea opoziţiei în complementarism, anticameră, etapă ultimă înainte de reintegrarea în Unitate.” (p. 141)
Încã din antichitate s-a observat cã elementul incomprehensibil, absurd, chiar scandalos, al mitului, cuprinde semnificaţia lui cea mai adâncă, de taină, e terminusul nervului optic, fãrã de care nu existã vizibilitate.
Cu cât e mai paradoxală şi mai extraordinară enigma propusă de mit, cu atât suntem mai preveniţi să nu ne încredem vorbei simple, ci să ne întoarcem spre exegeză.
În limbaj alchimic, leul este Suflul filozofal, iar Şarpele mercurul radical, reprezentat uneori printr-un triplu şarpe. Unirea lor efectuată suaviter magna cum ingenio producea Piatra Înţelepţilor.
Leul simbolizează axa, şarpele – ciclii stărilor multiple de fire.
“Regăsim în numele Mistricean cele trei litere fatidice STR pe care le aflasem în Lostriţa, basmul cu acelaşi nume de care ne-am ocupat. Sunt schela numelui Soter (mântuitor), a lui Satar (nume divin), “acel ce ascunde”, “cel ce tăinueşte”; le aflăm în sutură, adică în nodul unde se face legătura între două planuri diferite. Sub furmă de prefix indică o primordialitate, o obârşie dup care nu se mai poate găsi nici una: strămoş, străbun (riguros vorbind, este o greşeală de a se pune străbun şi strămoş la plural; strămoş, străbun este numai Dumnezeu). Apoi, strănepot, străfund, a străluci, a strălumina, a străfulgera, a străpunge, a străbate, a strămuta, străvechi, străveziu (exemple communicate de prof. Popa). Sunt străpungeri noţionale, pentru a ajunge la matca conceptelor respective. STR este o sabie care taie lumea în adâncime şi în înălţime. Se poate spune că taie un nod gordian verbal.” (p. 147)
Mistricean este Mistreţul, numele celui de-al treilea Avatara al lui Vişnu, coborârea Principiului conservator şi Mântuitor în lume, Sweta Varaha, Mistreţul Alb, simbol prin excelenţă al Tradiţiei Primordiale. Întregul Kalpa se numeşte Kalpa Mistreţului Alb (Sri Sweta Varaha Kalpa).
Tema universală a geloziei mamei este concentrată în jurul dragostei acesteia pentru odraslă, contra morţii, dar fãrã sã conceapă o singură clipă să fie despărţită de progenitura sa, fără să admită că fiinţa pe care a purtat-o şi născut-o poate să fie altceva decât ea, adică pură substanţă. Dragostea mamei personifică una din cele două forţe necesare Firii şi anume pe aceea ce reprezintă un impuls retrograd şi constrictiv, atractul invers al Naturii, în duşmănie cu cealaltă forţă şi anume cu tendinţa expansivă, exaltantă, de reintregrare în cerul principial a tot ce există în afara lui.
O formulă arabă spune: “kâna el-insanu hayytan fi-l quidam” (omul a fost altădată şarpe).
Separatio este cea mai grea operaţie din Magnum Opus, pe lângă care celelalte sunt jucării de copii. La omul obişnuit, curatul şi necuratul, uscatul şi umedul, sunt deavalma. Separarea lor le dă posibilitatea să se purifice unul pe altul, veninul trăgându-se în şarpe, pozitivul şi negativul recuperându-şi puterile originare. Urmează apoi Conjunctio, reunificarea părţilor purificate în prealabil.
Despre centre intermediare: “Din perspectivă pozitivă, vom spune că, după datele tradiţionale, unanime, centre spirituale secundare roiesc din Centrul Suprem, participând la el prin filiaţiune şi subordonare recunoscută. Ca atare, sunt o oglindire a Buricului Pământului originar, al cărui nume îl poartă legitim. Sunt şi ele “buricul pământului”. Din perspectivă negativă, reamintim desele cazuri de revoltă faţă de Centrul Suprem (a fost cazul, printre altele, a Tradiţiei atlante). Centrele revoltate au continuat să poarte titlul de Buricul Pământului de data asta uzurpat. Şi-au ligaturat vena care-i alimenta cu Apa vieţii. Rezultatul inevitabil, în astfel de cazuri, este o promovare a aspectelor intermediar-cosmologice ale doctrinei impure prin definiţie, când nu le mai structurează lumina Unităţii; finalitatea este catastrofică, calea spre Substanţă fiind marcată de subversiune şi de inversiune faţă de cunoştinţele şi stare de la care a pornit.” (p. 152)
În basme, vânatul păsărilor simbolizează cucerirea stărilor angelice de fire.
“După doctrinele yoghine, în special după Kundalini Yoga, omul are în organismul său subtil, la baza coloanei vertebrale, şarpele încolăcit, kundala. Deşteptat din amorţeala lui, prin diverse metode printre care şi percuţiunea violentă, el năvăleşte pe canalul median al şirei spinării, arzând tot ce în calea lui are un caracter condiţionat, străbătând centrele secundare ajunge la centrul frontal (ajna-ciakra) sau chiar la Sahasrara, lotusul cu o mie de petale de pe craniu, nimbul sfinţilor, unde se varsă ca într-o mare şi încetează goana lui terifiantă, conferind nemurirea temerarului care a condus bine întreaga operaţie.” (p. 158)
În cazul mitului clasic, Făt-Frumos omoară Balaurul, pe care îl moşeşte şi-l însumează. În balada noastră, Mistricean fuge de Balaur, dar această aparentă anomalie se explică prin practicile de Kundalini-Yoga.
Purtarea şarpelui este foarte simplă. Prin blestemul mamei, el are un consemn de executat. Mistricean trage spre Esenţă, dar trebuie să se combine cu Şarpele-Substanţă.

Aucun commentaire: