24 avril 2017

Neil Postman & Charles Weingartner – Teaching as a Subversive Activity (note de lectura)

Introduction
This book is based on two assumptions:
a) the survival of our society is threatened by an increasing number of unprecedented and, to date, insoluble problems;
b) something can be done to improve the situation.
A list of huge american issues:
- the number one health problems is mental illness;
- the crime (from delinquency among adolescents to fraud perpetrated by some of the richest corporations);
- the suicide problem;
- the misinformation (“news management”) – lies, clichés, rumors.
Problems related to the population explosion: birth-control problem, abortion problem, housing problem, parking problem, food and water-supply problem.
This book tries to be about the “What, if anything, can we do about these problems?” problem.
Change is the most striking characteristic of the world we live in and our educational system has not yet recognized this fact.
Within the educational establishment there are insufficient daring and vigorous ideas on which to build a new approach to education. One must look to men whose books would rarely be used, or even thought of, in education courses, and would not be listed under the subject ‘education’ in libraries.
Almost all the educators deal with qualitative problems in quantitative terms, and, in doing so, miss the point.


Read more!

11 avril 2017

Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre numirile dumnezeieşti (note de lectura)

Editura Paideia, Bucureşti, 1996
Traducere de Dumitru Stăniloae

Despre numirile dumnezeieşti
Capitolul I. Despre scopul scrierii şi care e tradiţia numirilor dumnezeieşti
Dar însăşi necunoaşterii acelei suprafiinţialităţi mai presus de raţiune, de minte şi de fiinţă trebuie să-i atribuim cunoaşterea suprafiinţială, întrucât ne trage spre cele de sus în măsura în care raza cuvintelor dumnezeieşti se dăruieşte, binevoitoare, pe sine, ridicându-se spre luminile mai înalte, dar moderând acest urcuş prin propria noastră înfrânare şi cuviinţă faţă de cele dumnezeieşti.
Cele dumnezeieşti se descoperă pe măsura fiecărei minţi.
“Căci precum cele inteligibile şi nevăzute de cele ale simţurilor şi cele simple şi fără chip şi lipsite de formă, nepipăibile şi nefigurate ale celor netrupeşti sunt necuprinse şi nevăzute de cele figurate în formele trupurilor şi prin aceeaşi raţiune a adevărului indefinitul e mai presus de fiinţă, aşa şi unitatea mai presus de minte e dincolo de minţi; Unul mai presus de înţelegere e neînţeles tuturor înţelegerilor şi binele lui mai presus de cuvânt (de raţiune) e negrăit de niciun cuvânt. La fel, Unitatea făcătoare de unitate este mai presus de orice unitate. E fiinţa cea mai presus de fiinţă şi mintea neînţeleasă şi cuvântul de negrăit. Nu există cuvânt şi înţelegere şi numire pentru ea, nefiind nimic din cele ce sunt. Fiind cauza existenţei tuturor, este cea care e dincolo de fiinţă, şi cea care singură poate grăi în mod propriu şi cu ştiinţă despre Sine.” (Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre numirile dumnezeieşti, I.1)
Ea este neapropiată tuturor celor ce sunt, ca una ce e ridicată peste toate în mod suprafiinţial.
Obârşia dumnezeiască este monadă şi enadă, pentru simplitatea şi unitatea neîmpărţită mai presus de fire.


Read more!

04 avril 2017

Sri Kalki Purana (by Sri Krsna Dvaipayana Vyasadeva) - note de lectura

Translated by Bhumipati Das.
Published by Jai Nitai Press, 2006.
Chapter One. A description of Kali-Yuga
Achyuta – one of the names of Vishnu (means: one who will never lose his inherent nature and powers).
Indra – king of Svarga and the Devas, god of lighting, thunder, storms, rains and river flows.
Narayana – a Vedic deity associated with the waters of creation and sometimes with the sun. Vishnu sometimes assumes the name Narayana in certain scripture.
Kalki will appear in a family of brahmanas. He will annihilate the sinful kings of Kali-yuga. (text 3)
Lord Brahma created “Sin personified, having a black complexion”. The name of the creature was Adharma (Irreligion). His wife was Mithya (Falsehood) – beautiful, eyes like those of a cat. Their son was Dambha (Pride) – angry and energetic. (text 15-16)
Dambha has a sister named Maya, and within her womb, he begot a son named Lobha (Greed), and a daughter named Nikriti (Cunning). Lobha begot a son named Krodha (Anger), in the womb of Nikriti.


Read more!

21 mars 2017

Julius Evola, Révolte contre le monde moderne (notes de lecture)

Julius Evola, Révolte contre le monde moderne (notes de lecture)

Les Editions de l’Homme, Ottawa, 1972.

Introduction
Parler du « déclin de l’Occident », du « danger du matérialisme », de la « crise de la civilisation » est devenu, depuis quelque temps, un lieu commun. Ces manifestations montrent qu’on sent remuer des terres que l’on croyait solides et que les perspectives idylliques de l’« évolutionnisme » ont désormais fait leur temps.
Rien n'apparaît plus absurde que cette idée de progrès qui, avec son corollaire de la supériorité de la civilisation moderne, s'était déjà créé des alibis «positifs »en falsifiant l'histoire, en insinuant dans les esprits des mythes délétères, en proclamant sa souveraineté dans ces carrefours de l'idéologie plébéienne dont, en dernière analyse, elle est issue. Il faut être descendu bien bas pour en être arrivé à célébrer l'apothéose de la sagesse cadavérique, seul terme applicable à une sagesse qui, dans l'homme moderne, qui est le dernier homme, ne voit pas le vieil homme, le décrépit, le vaincu, l'homme crépusculaire, mais glorifie, au contraire, en lui le dominateur, le justificateur, le vraiment vivant. Il faut, en tout cas, que les modernes aient atteint un bien étrange état d'aveuglement pour avoir sérieusement pensé pouvoir tout jauger à leur aune et considérer leur civilisation comme une civilisation privilégiée, en fonction de laquelle était quasiment préordonnée, l'histoire du monde et en dehors de laquelle on ne pourrait trouver qu'obscurité, barbarie et superstition.
Les premières altérations caractéristiques à l’époque moderne surviennent entre le VIIIe et le VIe siècle av. J.C. Il convient de faire coïncider le début des temps modernes avec ce que l’on appelle les temps historiques.


Read more!

17 mars 2017

Julius Evola, Despre raţionalism (fragment)

Individualismul inerent teoriei protestante a liberului arbitru a fost legat de un alt aspect al umanismului modern: raţionalismul. Individul care a lichidat tradiţia dogmatică şi principiul autorităţii spirituale pretinzând că deţine în sine capacitatea discernământului just, se orientează progresiv spre cultul a ceea ce este în cazul lui, ca fiinţă omenească, baza oricărei judecăţi, adică raţiunea, făcând din ea măsura oricărei certitudini, adevăr şi normă. Este exact ce s-a întâmplat în Occident după Reformă. Desigur, raţionalismul exista deja în Elada (cu substituirea socratică a realităţii cu conceptul de realitate) şi în Evul mediu (cu teologia redusă la filosofie). Dar începând cu Renaşterea raţionalismul se diferenţiază, îşi asumă, în curentele sale cele mai importante, un nou caracter, din speculativ a devenit agresiv, până într-acolo încât a dat naştere enciclopedismului, criticii antireligioase şi revoluţionare.


Read more!

11 mars 2017

Julius Evola, Despre feminintatea modernă (fragment)

Emanciparea femeii trebuie fatalmente să urmeze emancipării sclavului şi glorificării omului fără castă şi tradiţie, adică paria. Într-o societate care nu mai cunoaşte nici Ascetul, nici Războinicul, într-o societate în care mâinile ultimilor aristocraţi par făcute mai mult pentru rachetele de tenis sau paharele cu cocktailuri decât pentru sabie şi sceptru, într-o societate în care tipul omului viril, când nu se identifică cu larva palidă a “intelectualului” sau a “profesorului”, cu fantoşa narcisistă a “artistului” sau cu maşinismul preocupat şi jegos al bancherului sau al politicianului, este reprezentat de boxeurul sau actorul de cinema – într-o asemenea societate era normal ca şi femeia să se revolte şi să revendice pentru sine o “personalitate” şi o libertate în sensul anarhic şi individualist al epocii actuale. Acolo unde etica tradiţională cerea bărbatului şi femeii să fie întotdeauna mai mult ei înşişi, să exprime prin trăsături întotdeauna mai îndrăzneţe ceea ce face din cineva un bărbat şi din altcineva o femeie – noua civilizaţie tinde spre nivelare, uniformizare, o stare care în realitate nu este mai mult, ci mai puţin decât individualizarea şi diferenţierea sexelor.

Ni se pare că ceea ce este o abdicare ar fi o cucerire. După secole de “sclavie”, femeia a vrut să fie liberă, să fie ea însăşi. Dar “feminismul” n-a ştiut să conceapă pentru femeie o personalitate care să nu fie o imitaţie a celei masculine, într-atâta încât aceste “revendicări” maschează o lipsă fundamentală de încredere în femeia nouă faţă de ea însăşi, neputinţa ei de a fi ceea ce este şi de a conta pentru ceea ce este: o femeie şi nu un bărbat. Printr-o fatală neînţelegere, femeia modernă a încercat sentimentul unei inferiorităţi cu totul imaginare pentru faptul că nu este decât femeie şi a considerat aproape ca o ofensă faptul de a fi tratată “doar ca femeie”. Aceasta a fost originea unei false vocaţii ratate, şi tocmai de aceea femeia a vrut să-şi ia revanşa, să-şi revendice “demnitatea”, să-şi arate “valoarea” – mergând să se măsoare cu bărbatul. Nu era vorba câtuşi de puţin, totuşi, de bărbatul autentic, ci de bărbatul-construct, de bărbatul-fantoşă al unei civilizaţii standardizate, raţionalizate, neimplicând aproape nimic cu adevărat diferenţiat şi calitativ. Într-o astfel de civilizaţie, nu mai poate fi vorba evident de chestiunea unui privilegiu legitim oarecare, iar femeile, incapabile să-şi recunoască vocaţia naturală şi s-o apere, fie şi pe planul cel mai accesibil (pentru că nicio femeie fericită sexual nu încearcă vreodată nevoia de a imita sau de a invidia bărbatul), putură cu uşurinţă să demonstreze că şi ele posedau virtual competenţele şi talentele – materiale şi intelectuale – ale celuilalt sex, care sunt, în general, necesare şi apreciate într-o societate de tip modern. Bărbatul, într-adevăr iresponsabil, a lăsat-o, şi chiar a ajutat-o, a împins-o pe femeie în stradă, în birouri, în şcoli, în uzine, în toate răscrucile contaminatoare ale societăţii şi culturii moderne. Aşa a fost făcută ultima îmbrânceală în direcţia nivelării.


Read more!

05 mars 2017

Julius Evola, Despre sclavie (fragment)

Lumea modernă, dacă a denunţat “injustiţia” regimului castelor, a stigmatizat încă şi mai mult civilizaţiile antice care au cunoscut sclavagismul, şi a considerat ca pe un merit al timpurilor noi faptul că au afirmat principiul “demnităţii umane”. Dar şi aici este vorba de pură retorică. Se uită faptul că europenii înşişi au reintrodus şi menţinut până în secolul XIX, în colonii, o formă de sclavagism adesea odioasă, pe care lumea antică n-a cunoscut-o aproape niciodată. [Trebuie notat, în rest, că în America adevărata mizerie a negrilor a început atunci când s-au găsit în situaţia de proletari dezrădăcinaţi într-o societate industrializată. Ca “sclavi”, într-un regim paternalist, se bucurau de o mult mai mare securitate economică şi de o mai mare protecţie.] Ceea ce trebuie mai degrabă subliniat este că dacă vreodată o civilizaţie a practicat sclavia la scară mare, aceasta este cu adevărat civilizaţia modernă. Nicio civilizaţie tradiţională nu a văzut vreodată mase atât de numeroase condamante la o muncă obscură, fără suflet, automatică, la o sclavie care nu are măcar contrapartida staturii impozante şi a realităţii tangibile a figurilor seniorilor, ci este impusă în mod aparent anodin de tirania factorului economic şi a structurilor absurde ale unei societăţi mai mult sau mai puţin colectivizată. Iar din faptul că viziunea modernă asupra vieţii, în materialismul ei, a răpit individului orice posibilitate de a-şi introduce în destin un element de transfigurare, de a vedea în asta un semn şi un simbol, sclavagismul de azi este cel mai lugubru şi mai disperat dintre toate pe care le-a cunoscut omenirea. Nu este deci surprinzător faptul că forţele obscure ale subversiunii mondiale au găsit în masele de sclavi moderni un instrument docil şi obtuz, adaptat la îndeplinirea scopurilor lor: acolo unde au triumfat deja, în imensele “lagăre de muncă”, vedem practicarea metodică, satanică, a aservirii fizice şi morale a omului în vederea colectivizării şi a dezrădăcinării tuturor valorilor personalităţii. (Julius Evola, Revolta împotriva lumii moderne)


Read more!

03 mars 2017

Julius Evola, Despre decăderea modernă (fragment)

Putem să facem consideraţii analoage pe tema valorii şi forţei formelor, a principiilor şi a legilor tradiţionale. Într-o ordine socială tradiţională trebuie să existe oameni în cazul cărora principiul pe care se sprijină, la diferite niveluri, diversele organizaţii, legislaţii şi instituţii, pe planul ethosului şi al ritualului, să fie cu adevărat viu, să nu fie doar o formă exterioară, ci o realizare spirituală obiectivă. Trebuie, cu alte cuvinte, ca un individ sau o elită să fie la înălţimea funcţiei “pontificale” a domnilor şi a mediatorilor forţelor de sus. Atunci, chiar cei care sunt doar capabili să se supună, care nu-şi pot asuma legea decât prin intermediul autorităţii şi a tradiţiei exterioare, înţeleg că trebuie să se supună şi că supunerea lor – aşa cum am afirmat – nu este sterilă, pentru că îi permite să ia parte efectiv la forţă şi la lumină. La fel cum la trecerea unui curent magnetic în circuitul principal se produc curenţi induşi în alte circuite distincte, dacă sunt dispuse sincron – la fel, la cei care nu urmăresc decât forma, adică ritualul, dar cu o inimă pură şi fidelă, trece invizibil ceva din măreţia, din stabilitatea şi din « soarta » care se găsesc reunite şi vii în vârful ierarhiei. Atunci tradiţia este solidă, corpul este unul şi toate părţile sale se găsesc în comuniune graţie unei legături oculte mai puternică decât contingenţele exterioare.


Read more!

01 mars 2017

Julius Evola, Despre sursele legii în societăţile tradiţionale (fragment)

La modul general, noţiunea tradiţională de lege presupune un realism transcendent. În formulările sale ariene, îndeosebi, conceptul de lege este în strâns raport cu cel de adevăr, de realitate şi de stabilitate inerente Fiinţei. În Vede, termenul rta are adesea acelaşi sens ca şi dharma şi desemnează nu doar ceea ce este ordine în lume, lumea ca ordine – κόσμος – ci de asemenea, pe un plan superior, adevărul, realitatea, acolo unde contrariul său, anrta desemnează falsul, răul, irealul. Lumea legii şi, prin consecinţă, statul, a fost deci considerată ca lumea adevărului şi a realităţii în sens eminent, adică metafizic.


Read more!

27 février 2017

Matgioi, Ultimele cuvinte ale Înţeleptului (text integral)

... Oamenii raselor îndepărtate ale Occidentului au declarat că toată Ştiinţa este vrednică de a fi dorită de către toţi. De aceea ei s-au aruncat fără preget în vârtejul noţiunilor acumulate de întreaga umanitate. În acest atac fără cuget al tuturor fortăreţelor Ideii, în această compilaţie dezordonată a tuturor scrierilor şi a tuturor verbelor, şi-au pierdut ghidul infailibil al spiritului de sinteză. Rămânând abia la jumătatea ascensiunii până la vârful munţilor pe care ar fi trebuit să-i urce, nu au ajuns să admire priveliştea care se descoperă în întregime doar în ochii savantului veritabil. De aceea au pus slăbiciunea vederii lor pe seama imperfecţiunii lucrurilor, şi au stabilit limite imposibil de trecut pentru cunoaşterea omenească.

Graţie cunoaşterii insuficiente pe care o aveau, au negat secretele ştiinţei totale. Atunci, alţi oameni ai aceloraşi ţări au declarat că răspândirea ştiinţei este rea. Au comparat-o cu o otravă care, dozată de o mână experimentată, fortifică organismul sau pune în mişcare inteligenţa, în timp ce, luată de un neîndemânatec, aruncă unul împotriva altuia elementele omeneşti revoltate, şi distruge fiinţa într-o sfâşiere furioasă.

Cu toate acestea, frăţioare, niciun nivel al Ştiinţei nu este dăunător, cu condiţia să fie înţeles. Adică nu trebuie să urcăm la a doua treaptă a cunoştinţelor decât după ce ne simţim siguri de prima. Aproape totul este de neînţeles pentru om, dar nimic nu este ininteligibil. Cu alte cuvinte, ignoranţa ta nu este imputabilă înălţimii conceptelor, ci inferiorităţii tale personale. Deci nu trebuie niciodată să ne temem să lucrăm ca să le dobândim. Lucrul de care trebuie să ne temem, este că nu suntem pregătiţi pentru asta, căci nu trebuie să ne pregătim doar intelectul, ci şi inima şi corpul.


Read more!

26 février 2017

Matgioi, La Voie rationnelle (note de lectura)

1907
Chapitre I. Laotseu
L’orgueil individuel est la chose qui est, dans toute la race jaune, la plus inconnue.
Le respect des Ancêtres morts.
La solidarité avec les vivants.
Dans la caste philosophique, on s’applique moins à être l’inventeur hardi de nouvelles conceptions que le fils pieux et le gardien incorruptible de la conception primitive et traditionnelle.
Tous les systèmes philosophiques chinois sont issus du premier système philosophique qui fut exprimé, c’est-à-dire du Yiking de Fohi et de Wenwang.
Tous les chefs d’école se sont déclarés modestement des « frères cadets » des grands maîtres du passé. Ils ont déclaré apporter une adaptation adéquate à l’époque, se défendant de la moindre innovation.


Read more!

24 février 2017

Lista faptelor negative enumerate în Cartea Kan-Ing

Să creezi gânduri lipsite de dreptate; să acţionezi fără motiv; să fii rău şi să te consideri pentru asta abil; să ai o inimă crudă şi să distrugi viaţa; să deteşti pe ascuns pe cei înţelepţi; să-i dispreţuieşti pe ascuns pe cunoscători şi pe bătrâni; să formulezi injurii la adresa profesorilor; să mergi împotriva şefilor fireşti; să-i păcăleşti pe cei simpli şi să-ţi calomniezi prietenii; să abuzezi, să minţi, să falsifici, să furi; să-ţi vorbeşti familia de rău; să fii dur, violent şi lipsit de solidaritate; să-ţi mulţumeşti doar dorinţele; să confunzi cu bună ştiinţă raţiunea şi contrariul ei; să ignori ceea ce trebuie să reţii sau să laşi deoparte; să-i jefuieşti pe cei slabi în folos personal; să-i măguleşti pe cei mari şi să li te supui fără reflecţie; să uiţi binefacerile primite; să-ţi hrăneşti şi să-ţi întreţii ura; să dispreţuieşti viaţa orfanilor lui Dumnezeu; să nu te conformezi tradiţiei ţării; să acorzi demnităţi celor ce nu sunt vrednici; să-i pedepseşti pe cei nevinovaţi; să iei bunul altuia; să complotezi căderea altuia; să-ţi omori duşmanul lipsit de apărare; să masacrezi prizonierii; să exilezi oamenii drepţi; să-i pierzi pe cei înţelepţi; să-i insulţi pe cei abandonaţi; să-i oprimi pe cei slabi; să primeşti daruri pentru a încălca legile; să-l condamni pe cel drept şi să-i dai dreptate celui nedrept; să confunzi greşelile uşoare cu greşelile grave; să condamni la moarte cu pasiune şi mânie; să-şi cunoşti greşeala şi să perseverezi; să cunoşti dreptatea şi să nu i te supui; să-l acuzi pe altul pentru crima ta; să împiedici meşteşugarul să-şi practice meşteşugul; să-i critici şi să-i calomniezi pe înţelepţi; să ataci şi să ultragiezi Calea şi Virtutea; să vânezi păsările cu săgeata şi să mergi la vânătoare; să vânezi insecte; să sperii păsările adormite; să astupi vizuinile şi să distrugi cuiburile; să omori femelele gestante; să distrugi ouăle; să doreşti nefericirea altor oameni; să dăunezi meritului altora; să-i dai de gol pe alţii şi să te protejezi tu însuţi; să-i înjoseşti pe alţii şi să te preamăreşti pe tine; să răsplăteşti binele cu răul; să ai grijă de interesul tăi şi să neglijezi interesul general; să-ţi arogi talentele altuia; să ascunzi talentele altuia; să le faci publice imperfecţiunile; să le dezvălui secretele; să-i împingi să-şi risipească bunurile; să bagi zâzanie între cei ce sunt rude apropiate; să pui mâna pe patrimoniul altuia; să-i ajuţi pe alţii să acţioneze rău; să te dedai violenţei şi să abuzezi de autoritatea pe care o ai; să-i umileşti pe alţii cu mărirea ta; să distrugi ceea ce este în germene şi ceea ce este copt; să rupi înţelegerile altuia; să te îmbogăţeşti prin violenţă şi să te lauzi cu asta; să nu-ţi pară rău de nedreptatea făcută decât când eşti pedepsit; să-ţi atribui tot binele; să cucereşti o glorie uzurpată; să ascunzi o inimă trădătoare; să calomniezi oamenii de mare virtute; să-ţi maschezi imperfecţiunile; să abuzezi de forţă pentru a constrânge şi a oprima; să fii crud; să chinuieşti, să răneşti, să iei viaţa; să diminuezi fără folos materia existentă; să omori animale folositoare în afara ritualurilor; să risipeşti sau să distrugi cereale; să oprimi fiinţele vii cu munci şi necazuri; să-i ruinezi pe oameni şi să-ţi însuşeşti bunurile lor; să deturnezi cursul râurilor şi să provoci incendii în locurile populate; să tulburi planurile şi să distrugi munca altora; să distrugi instrumente profesionale pentru a-i împiedica pe oameni să se servească de ele; să doreşti nefericirea şi exilul celor ce sunt fericiţi şi glorioşi; să doreşti mizeria bogaţilor; să cunoşti frumuseţea şi să doreşti să ţi-o însuşeşti pe ascuns; să doreşti moartea celor cărora le eşti dator; să-i vezi pe ceilalţi imperfecţi sau netrebnici şi să râzi de asta; să cunoşti inteligenţa şi virtutea şi, în loc să le lauzi, să le ascunzi şi să li te opui; să faci o figurină care să semene cu un om pentru a-l chinui; să otrăveşti izvoarele din păduri; să ai ranchiună împotriva celor care te-au crescut; să-i refuzi şi să fii lipsit de respect faţă de tata şi cei mai mari din familie; să iei cu forţa ceea ce aparţine altora; să iei bunul altuia prin viclenie; să-ţi faci avere din furt; să avansezi prin fraudă sau şiretenie; să-i recompensezi sau să-i pedepseşti pe cei care nu merită; să cultivi relaxarea sau plăcerile excesive; să-i jefuieşti pe inferiori; să produci spaimă şi repulsie; să acuzi pe cineva în faţa Cerului pentru propriile tale greşeli; să işti certuri; să te asociezi într-un scop rău; să urmezi sfaturile femeilor opunându-te astfel tradiţiilor strămoşilor; să abandonezi ceea ce este vechi pentru ceea ce este nou; să gândeşti într-un fel şi să vorbeşti altfel; să soliciţi avantaje excesive şi să-i înşeli cu bună ştiinţă pe maeştri; să atribui acţiuni rele şi cuvinte rele înţelepţilor; să-l denigrezi pe celălalt şi să te lauzi pe tine; să negi influenţele [exterioare] şi să crezi doar în propria virtute; să renunţi la Cale şi să preferi revolta; să-i abandonezi pe ai tăi şi să îndrăgeşti străinii; să-ţi afirmi virtutea deşi eşti lipsit de ea; să rogi cerul pentru reuşita acţiunilor rele; să dai şi apoi să-ţi pară rău; să împrumuţi şi să nu dai înapoi; să cauţi să te ridici deasupra condiţiei tale; să-ţi utilizezi în mod egoist forţa şi inteligenţa; să nu te abţii în post; [să ai] chip blând şi inimă feroce; să-i faci pe alţii să rătăcească pe Cale: o lungime prea scurtă, o lărgime prea îngustă, o balanţă prea dezechilibrată, un vas prea mic; să amesteci adevărul şi minciuna; să obţii avantaje nemeritate; să-i arunci pe cei mai oneşti în abjecţie; să-i înşeli pe cei încrezători; să devorezi şi să nu fii sătul; să-l invoci pe Dumnezeu pentru a părea drept; să acţioneze fără moderaţie şi iraţional; să ai resentimente împotriva alor tăi: [să fii] pozitiv fără sinceritate şi dreptate, negativ fără blândeţe şi conformitate; să nu fii armonios în relaţia cu femeile; să-ţi placă să te lauzi constant; să fii gelos şi invidios constant; să te porţi rău cu copiii tăi; să te porţi rău faţă de părinţii soţului; să neglijezi spiritul strămoşilor; să te opui ordinelor superiorilor; să studiezi şi să faci lucruri inutile; să-ţi doreşti răul ţie şi alor tăi; să ai iubiri şi uri nedrepte; să dispreţuieşti apa şi focul; să omori nou-născuţii sau să avortezi; să pui în mod conştient negativul în prezenţa pozitivului; să murdăreşti vatra; să neglijezi alimentele; să aduci injurii stelelor căzătoare; să înfrunţi curcubeul, soarele, luna şi lumina; să arzi ierburile primăvara; să aduci ofense nordului şi simbolurilor sale.


Read more!

23 février 2017

Matgioi, Despre aura voinţelor individuale ale omului (fragment)

“Aura voinţelor individuale ale omului este suma proiecţiilor exterioare ale tuturor actelor sale raţionale. Este ca o atmosferă învăluitoare care înconjoară imediat fiecare individ, i se adaptează şi primeşte amprenta tuturor mişcărilor sale care au la bază reflecţia. Această aură nu există decât asociată individualităţii umane – acest fragment al personalităţii noastre – şi doar prin ea. Nu ia naştere odată cu individul, ci cu primul său act, care nu coincide în mod necesar cu naşterea sa. Creşte şi se alimentează continuu, de-a lungul vieţii omeneşti, la fiecare dintre inflexiunile raţionale ale individului. Îi este exclusivă şi nu s-ar putea adapta la niciun alt individ al speciei. Nu trăieşte decât prin emisiunile succesive ale sursei care-i dă existenţă, voinţa individuală şi actele consecutive. N-ar putea deci să subziste după dispariţia originii sale, nu mai mult decât flacăra după ce sursa luminii a secătuit.


Read more!

18 février 2017

Matgioi, Despre taoişti şi confucianişti (fragment)

Învăţătura lui Lao Zi, transmisă de creatorul ei în câteva formule generale, încredinţată doar la doi adepţi, care mai apoi avură alţii zece, şi care nu conţinea decât expresia cea mai exactă posibil a adevărurilor tradiţionale şi a principiilor imuabile, nu putea avea decât o influenţă ascunsă, întrucât, prin însăşi dificultatea ei, numărul adepţilor nu putea fi decât cu totul restrâns. Dar această influenţă ascunsă şi lentă trebuia să fie suverană şi profundă, pentru că, neglijentă în privinţa intereselor materiale şi imediate, se adresa la ceea ce este cel mai elevat în om şi, în realitate, mai puţin uman. Din această cauză, în domeniul chestiunilor politice şi al economiei sociale, influenţa şcolii lui Lao Zi fu rară, dar atunci când se exersă, fu energică şi totală.


Read more!

12 février 2017

Titus Burckhardt, Introduction aux doctrines ésotériques de l’Islam (note de lectura)

Paru en 1955

Avant-propos
- c’est une introduction à l’étude de la doctrine soufique;
- le point de vue n’est pas celui de l’érudition pure et simple;
- il y a des doctrines qui ne se comprennent pas que « de l’intérieur », par un travail d’assimilation ou de pénétration dont les modalités, essentiellement intellectuelles, dépassent par là-même la pensée discursive;
- tous les érudits européens qui ont étudié le Soufisme se méprennent sur sa position véritable;
- les érudits sont portés à voir des emprunts d’une forme traditionnelle à l’autre quand il n’y a qu’une coïncidence de vues spirituelles, et des divergence fondamentales là où n’intervient qu’une différence de perspectives ou de modalités d’expression;
- le Soufisme a reconnu le principe selon lequel la Révélation divine, transmise par les grands médiateurs, revêt des formes diverses répondant aux aptitudes différentes des collectivités humaines appelées à la recevoir;
« Ce qu’il importe avant tout de comprendre, c’est que la reconnaissance, de la part des ésotéristes, de l’unité essentielle de toutes les formes traditionnelles, ne les porte ni à en effacer les contours, ni à méconnaître la nécessité, dans son ordre, de telle ou telle Loi sacrée, bien au contraire, car la diversité des formes traditionnelles ne traduit pas seulement l’insuffisance de toute expression formelle en face de la Vérité totale, elle accuse aussi, indirectement, l’originalité spirituelle de chaque forme, c’est-à-dire ce que chacune d’elles comporte d’inimitable, en quoi s’affirme l’unicité de leur principe commun: le moyen d’une roue, qui unit ses rayons, est en même temps ce qui en fixe les directions divergentes. » (p. 13)
- le Soufisme est une tradition – la transmission d’une sagesse d’origine divine;
« Toute doctrine traditionnelle est, par définition, immuable en son essence, mais sa formulation peut se renouveler dans le cadre du style conceptuel donné, en fonction des divers modes possibles de l’intuition et suivant les circonstances humaines. »


Read more!

11 février 2017

Titus Burckhardt, Despre virtutea spirituală (fragment)

“Virtutea spirituală nu este nici o simplă negare a instinctelor naturale – ascetismul este cel mai mic nivel al ei – nici o pură sublimare psihică, bine înţeles. Ea ia naştere dintr-un presentiment al realităţii divine adiacente obiectelor dorinţei, - pasiunea nobilă este mai aproape de virtute decât angoasa, - acest presentiment fiind în sine un fel de “graţie naturală”, care compensează în rest aspectul sacrificial al virtuţii. Prin urmare, ecloziunea progresivă a acesteia cheamă o iradiere din ce în ce mai directă a Calităţii divine a cărei urmă omenească este virtutea, şi invers, virtutea creşte în măsura în care se revelează modelul ei divin. Acest nucleu intuitiv conferă virtuţii spirituale calitatea sa inimitabilă şi cvasi-carismatică. Prin ea, Intelectul străluceşte, nu într-un mod “sapienţial”, ci într-unul “existenţial”, prin frumuseţea sufletului, sau prin efectele miraculoase pe care afinitatea dintre cutare virtute şi modelul ei divin o poate declanşa în ambianţa cosmică.” (Titus Burckhardt, Introducere în doctrinele esoterice ale islamului)


Read more!

09 février 2017

Titus Burckhardt, Despre calea contemplativă (fragment)

Ca orice cale contemplativă, şi independent de diferenţierea ei după diferite “cărări”, Sufismul “operativ” conţine trei elemente sau aspecte constitutive, care sunt: doctrina, virtutea spirituală şi o artă a concentrării pe care o vom numi, după anumiţi Sufiţi, “alchimia spirituală”.

Asimilarea adevărurilor doctrinare este indispensabilă; totuşi, ea nu înfăptuieşte singură transformarea sufletului, cu excepţia anumitor cazuri absolut excepţionale, în care sufletul are asemenea dispoziţii spre contemplaţie încât elementele doctrinare sunt suficiente să-i pună în valoare natura, după asemănarea unei soluţii suprasaturate care, în urma unui impuls minim, poate dintr-o dată să se cristalizeze. În sine, inteligenţa doctrinală este pur statică; ea poate elibera sufletul de anumite tensiuni, dar nu poate realmente să-l transforme fără concursul voinţei care reprezintă elementul dinamic al căii. Se întâmplă chiar destul de uşor ca intuiţia adevărurilor metafizice, trezită la început prin studiul doctrinei, să se erodeze puţin câte puţin în mintea celui care, crezând că posedă aceste adevăruri, nu aderă la ele decât mental, ca şi cum voinţa nu ar trebui să participe deloc. Dar, voinţa trebuie să devină “săracă” în raport cu Dumnezeu, ceea ce e totuna cu a spune că trebuie să se conformeze virtuţii spirituale; aceasta reprezintă un fel de concentrare latentă a sufletului, o bază solidă şi naturală a concentrării direct operative, al cărei scop este să străbată voalul conştiinţei continuu absorbită de curentul formelor. “Virtutea spirituală (al-ihsân) – a spus Profetul – este ca tu să-L adori pe Dumnezeu ca şi cum L-ai vedea, şi [să ştii că] dacă nu-L vezi, El totuşi te vede.”


Read more!

07 février 2017

Titus Burckhardt, Despre dhikr (fragment)

Semnalăm aici că expresia coranică dhikr înseamnă “reminiscenţă” în sensul platonician de cunoaştere reflectată a arhetipurilor, cu această nuanţă că dhikr înseamnă literal “pomenire”. Astfel, de exemplu, pasajul coranic: idhkurûnî adhkurkum (II, 152), poate fi tradus prin: “Amintiţi-vă de Mine, Eu Îmi voi aminti de voi”, sau prin: “Pomeniţi-Mă, Eu vă voi pomeni.” De altfel, printr-o “pomenire” interioară evocăm o amintire. Pe de altă parte, transpunerea trecutului în ordinea principială este conformă simbolismului general al limbilor semitice: trecutul definit, în arabă, serveşte la exprimarea acţiunii atemporale a lui Dumnezeu. Această ambivalenţă a cuvântului dhikr joacă un rol important în limbajul sufit, căci ea leagă “evocarea” Realităţilor esenţiale de simbolismul sonor al formulelor de “incantaţie” sau de “invocaţie” (dhikr). Prin dhikr este desemnată de altfel orice formă de concentrare asupra Prezenţei divine. “Amintirea” – sau “pomenirea” – supremă nu este altceva decât o identificare cu Verbul divin care, el, este Arhetipul arhetipurilor.


Read more!

06 février 2017

Kalki Purana despre periodizarea epocii Kali-Yuga (fragment)

În al doilea sfert al Vârstei de Fier, oamenii nu vor mai cânta numele sfintele ale Domnului Krsna. În al treilea sfert al Vârstei de Fier, va fi o asemenea creştere a populaţiei încât nu se va şti ce să se facă cu oamenii. În ultimul sfert al Vârstei de Fier, castele vor dispărea, pentru că amintirea lui Dumnezeu va fi demult pierdută.


Read more!

05 février 2017

Kalki Purana despre primele semne ale epocii Kali-Yuga (fragment)

“Oamenii din Kali-yuga sunt obişnuiţi să se certe şi să se lupte unii cu alţii. Petrec mult timp cu îngrijirea părului, îmbracă cele mai bune veşminte şi se împodobesc cu bijuterii scumpe.

În Kali-yuga, un om cu mulţi bani va fi în mod obişnuit respectat pentru nivelul lui spiritual. Dacă cineva născut a doua oară [adică din castele superioare: brahman, kshatrya sau vayshia] îşi va câştiga existenţa împrumutând bani sau din dobânzi, va fi considerat un membru de cinste al societăţii. Aprecierea celor din Kali-yuga se va îndrepta spre casă şi proprietăţi, iar stăpânii caselor vor fi lipsiţi de orice discernământ. În Kali-yuga, oamenii vor spune blasfemii la adresa maeştrilor spirituali sau altor oameni în vârstă fără nicio ezitare. Într-adevăr, oamenii în ansamblu vor deveni ipocriţi, mincinoşi şi trişori.


Read more!